autor: Cornel Jurju
Trecuseră aproape 5 ani de când Securitatea le pierduse urma. Practic, de la jumătatea lui iulie 1952, când reușiseră să iasă dintr-o încercuire de pe munte executată cu două batalioane de securitate, sistemul represiv comunist nu mai deținea vreo informație validă despre Teodor și Avisalon Șușman.
Pentru a remedia situația, la începutul anului 1957, Direcția Regională a Securității Statului (D.R.S.S.) Cluj constituia o celulă informativ-operativă care trebuia să se ocupe de capturarea în regim de urgență a celor doi tineri. Pentru îndeplinirea obiectivului erau alocate resurse umane, financiare și logistice nelimitate.
Cu toate măsurile luate, primele informații concrete erau obținute abia în decembrie 1957 când se afla că frații Șușman ar putea fi în satele de munte de lângă Huedin (Morlaca, Tranișu sau Hodiș). În următoarele două luni, folosind tot instrumentarul disponibil (informatori, tehnică de interceptare, diversiuni informative, interogatorii, arestări) Securitatea din Cluj stabilea cu o oarecare precizie că Teodor și Avisalon sunt adăpostiți de familia Florea din Tranișu.
Urmărindu-se valorificarea prețioaselor concluzii informative, în noaptea de1/2 februarie 1958, D.R.S.S. Cluj, folosind trupe în termen din batalionul de securitate Florești, declanșa o acțiune operativă (tip invazie) în cătunul Tranișu. Comanda operațiunii a fost asigurată în teren de însuși maiorul Ioan Moraru, locțiitorul direcției, numeroasele trupe fiind transportate cu 7 camioane şi mai multe turisme.
Pentru a nu fi alertați localnicii din Tranișu, coloana motorizată era oprită la o distanţă mare în raport cu destinația operativă, după care a fost realizată o etapă consistentă de marș, de la 12.00 noaptea până la 5.00 dimineaţa. Ajunse la „obiectiv”, trupele au fost împărţite în două, înconjurându-l.
Blocarea gospodăriei lui Romul Florea, a fost urmată de o dublă percheziție asupra casei, grajdului şi a şurii, dar fără vreun rezultat. În acel timp, cu toate că erau anchetaţi/bătuți neîntrerupt, Romul Florea şi soţia sa Floarea au reușit să
tăinuiască relația cu partizanii și mai ales locul în care erau ascunși chiar în acele ceasuri de răscruce. Apoi, “în jurul orei 8,30”, Floarea, fiind dusă în grajd şi anchetată (bătută) din nou – chiar de maiorul Moraru – a început să strige că „nu se sperie de ameninţări”. La strigătele “anormale” ale femeii, Moraru a dat ordin ca o trupă să intre în pod şi să dea tot fânul jos. În momentul când echipa a ajuns la gura podului a fost primită cu foc. Concomitent, din adăpostul de sub fân, frații Șușman au tras prin tavan în poiată, fără a-l nimeri, către locul în care se găsea Moraru.
Odată dezlănțuit, schimbul de focuri a durat aproape două ore, timp în care Teodor și Avisalon au fost somaţi în repetate rânduri să se predea. Au existat şi câteva încercări de pătrundere în forţă prin intermediul unei echipe de şoc, dar care, de fiecare dată, au fost respinse. Pentru a-i “intimida” s-a dat foc la o căpiţă de fân ce se afla în spatele grajdului, fiind din nou somaţi să se predea, “în caz contrar… se va da foc şi grajdului…”. În absența unui răspuns de conformare a fost incendiat un colț al grajdului, din latura opusă, echipa de șoc încercând „să pătrundă de două ori în interior, însă de fiecare dată au fost întâmpinaţi cu foc de armă. La a treia încercare, nu s-a mai putut pătrunde din cauză ca grajdul a luat complet foc. În acest fel bandiţii au ars…” Pe 3 februarie, Romul și Floarea Florea au fost trecuți prin supliciul identificării cadavrelor semicarbonizate, iar printr-o autopsie-simulacru s-a stabilit „că bandiţii au ars de vii”.
Peste câteva zile, când în birourile confortabile ale Securității din Cluj era scris raportul asupra operațiunii, se nota, pentru a fi evidențiată valoarea și semnificația victoriei asupra dușmanului ideologic, că la întoarcerea spre Cluj, “toţi ostaşii erau bucuroşi că s-a terminat cu Regele munţilor.”
Când s-au mistuit în vâlvătaia focului din Tranișu, după 10 ani de bravă rezistență în fața comunismului, Teodor împlinise 35 de ani, iar Avisalon 29 de ani. Sfârșitul lor, consumat într-un mod atât de tragic, nu a fost întâmplător măcar într-o privință. Cei doi frați, alături de restul membrilor Grupului „Șușman”, hotărâseră că nu vor ajunge prizonierii puterii comuniste, vrând în primul rând să-i protejeze pe numeroșii oameni care îi ajutaseră ani la rândul: „… au spus că ei nu se predau decât morți, vii în tot cazul nu se vor preda”.
Celebrându-și succesul din Tranișu, poate și în așteptarea primelor recompensatorii, ofițerimea Securității din Cluj își închipuia că grupul de partizani de la Răchițele era o afacere definitiv încheiată peste care va cădea cortina tăcerii și a uitării. Nu puteau înțelege că scrumul, în care se prefăcuseră Teodor și Avisalon Șușman, va străfulgera timpul și va rămâne o mărturie puternică despre ce înseamnă caracterul, solidaritatea, onoarea, curajul, eroismul, sacrificiul, jertfa.
P.S. În 29 ianuarie a.c. la troița Grupului „Șușman” de pe versantul Muncelului, Asociația Clubul Monarhiștilor Clujeni va organiza o slujbă de pomenire întru amintirea fraților Teodor și Avisalon Șușman și a celorlalți partizani.
Recent Comments